Denis, un băiat de 12 ani din comuna Curtești, județul Botoșani, a plecat luni de acasă, spre școala din localitate, după care părinții nu au mai știut nimic de el, pentru că acesta nu s-a mai întors acasă.
Autoritățile au fost alertate, iar Inspectoratul de Poliție Județean a solicitat și sprijinul cetățenilor pentru găsirea copilului, inclusiv prin intermediul unui mesaj RO-Alert.
„La data de 11.03.2024, minorul Zaiceanu-Avieritei Denis a parasit domiciliul din com. Curtesti, fara a reveni pana in prezent. Semnalmente: inaltime 1,55 m, greutate 45 kg, par saten, ochi caprui, imbracat cu o geaca neagra de fas scurta, pantaloni sport bleumarin si incaltaminte sport alba. Orice informatie va fi transmisa la numarul unic pentru apeluri de urgenta 112”, se arăta în mesaj.
Copilul a fost găsit într-un parc din municipiul Botoşani, informează Observator.
„După 12 ore de căutări, acesta a fost identificat de căre poliţişti, într-un parc din municipiul Botoşani. În acest moment este în afara oricărui pericol, iar pe timpul cât a lipsit de la domiciliu nu a fost victima vreunei infracţiuni. Urmează să stabilim cu exactitate care sunt împrejurările care l-au determinat pe acesta să părăsească domiciliul”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani.
Sursa foto: Botoșăneanul